search

Cesiunea de parti sociale - mecanism de schimbare a asociatilor unei firme

Cesiunea este un termen legal care se refera la transferul unui drept sa a unei obligatii de la o persoana la alta. Este o practica comuna in domeniul afacerilor, in special in cazurile in care este necesara transferarea drepturilor sau obligatiilor intr-un contract.

In contractul de cesiune cel care transfera este numit cedent, in timp ce persoana care primeste dreptul sau obligatia se numeste cesionar.

Cesiunea este o practica comuna in domeniul financiar, fiind  utilizata in colectarea datoriilor sau in alte tranzactii financiare in care transferul de drepturi sau obligatii este necesar.

La cesiune se poate apela si atunci cand se doreste modificarea structurii asociatiilor existenti de la infiintarea firmei, situatie in care suntem in prezenta unei cesiuni de parti sociale.

Fiecare asociat are un numar de parti sociale. In functie de numarul de parti sociale pe care le detin asociatii pot fi majoritari, minoritari sau pot avea un numar egal. La societatea pe actiuni (SA) ele se numesc actiuni, iar in cazul societatii cu raspundere limitata (SRL) ele se numesc parti sociale.

Detinerea partilor sociale sau a actiunilor unei societati confera drepturi si obligatii asociatilor sau actionarilor, inclusiv dreptul de a participa la deciziile luate in cadrul adunarilor generale ale societatii si de a primi o parte din profitul pe care aceasta il realizeaza.

Fiecare parte sociala confera un drept de vot in cadrul adunarii generale. Cu cat un asociat detine mai multe, cu atat votul lui va cantari mai mult. 

Astfel, prin cesiune se transfera partile sociale cu toate drepturile si obligatiile pe care acestea le incumba (dreptul de vot, dreptul de control / obligatia aprobarii situatiilor financiare).

Transferul partilor sociale se poate realiza catre persoane din interiorul societati, adica catre alti asociati, sau catre persoane din afara societatii. Transferul catre persoane din afara societatii trebuie aprobat de adunarea generala a asociatiilor, fiind nevoie de acordul asociatilor reprezentand cel putin trei patrimi din capitalul social. Aceasta aprobare este necesara doar la SRL, nu si la SA.

Procedura de la Registrul Comertului, pentru a opera modificarile care se realizeaza in baza cesiunii, a fost simplificata. Potrivit Legii nr. 223/2020, cesiune de parti sociale catre persoane din afara societatii se face in mod direct, fiind eliminata conditia anterioara potrivit careia trebuia publicat in prealabil acest fapt in Monitorul Oficial al Romaniei pentru a da posibilitatea persoanelor interesate sa faca opozitie.
In prezent, fiind eliminata conditia publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, o cesiune de parti sociale se poate fi evidentiata in evidentele Registrului Comertului in 3 zile, iar procedura poate fi parcursa integral online.

In ce priveste documentatia, partile trebuie sa semneze contractul de cesiune, sa se adopte hotararea generala a asociatilor (AGA) prin care se aproba cesiunea catre persoane din afara societatii si sa se actualizeze actul constitutiv cu datele noului / noilor asociati. In situatia in care asociatul cel nou este numit si administrator, acesta trebuie sa dea declaratia si declaratia pe proprie raspundere din care rezulta indeplinirea conditiilor pentru exercitiul acestei functii. Totodata, in functie de numarul de parti sociale pe care il dobandeste, respectiv daca are mai mult de 25, atunci trebuie sa dea declaratia privind beneficiarii reali.

In situatia in care se doreste cooptarea unui nou asociat fara ca un altul sa iasa, atunci cesiunea nu este operatiunea potrivita, ci majorarea de capital prin aducerea unui asociat nou. Asociatul se va alatura celor existenti si va contribui la capitalul social al firmei cu sumele proprii.

Daca cesiune se realizeaza la valoarea nominala, atunci nu se achita taxe, insa daca valoarea partilor sociale nu este reala si este subevaluata exista riscul ca in cazul unui eventual control al ANAF, inspectorii sa ajusteze valoarea la valoarea de piata.

Daca cesiune se realizeaza la o valoarea mai mare decat cea nominala, atunci trebuie achitate si taxele, dovada lor fiind solicitata de catre Registrul Comertului in procedura prin care sunt operate aceste modificari.
 


Atentie, contabili!

Contabilitatea se schimba!
Completeaza adresa de email la care
vrei sa primesti Raportul Gratuit

E-Factura. E-Transport: Sanctiuni. Amenzi. Solutii practice